lunnatice

Sub frunze

2007-01-17T12:57:00.000+01:00

Din toamna cand am invatat sa descopar lumi noi, am inceput sa cred ca ele isi ascund sub frunzele cazute cheile de lumina ale portilor lor. Uneori le-am gasit pasind apoi cu sfiala si mirare peste pragurile fragile, ca sa descopar lumi fantastice despre care nici nu credeam ca exista. Alteori cautarea mi-a fost zadarnica ori am gasit doar chei ce nu s-au potrivit.

Azi dimineata a sosit scrisoarea plina de culori, care credeam ca imi aduce sansa de a darui din nou, in jurul meu, culorile toamnei. Insa m-am inselat inca o data. Inca o usa s-a inchis in urma scrisorii care nu era pentru mine, lasandu-ma singura din nou, sa privesc in ochi soarele obosit al toamnei. Am crezut ca mi s-a dat o noua sansa, o noua lumina a culorilor toamnei revarsindu-se bland cu frunze colorate pe drumul pe care as fi primit si daruit deopotriva.

Dar nu este decat o noua zi si inca cineva m-a alungat.

Vise, visuri si noroc. ...În dragoste

2007-01-03T21:32:00.000+01:00

Visele sunt de douã feluri: cu ochii deschisi si respectiv cu ochii închisi, id est cu un obiectiv constient si respectiv lipsite de asa ceva. Visele cu ochii deschisi sunt gândurile iluzorii, iar cele cu ochii închisi sunt visele de noapte, de somn. Visurile sunt si ele tot "cu ochii deschisi" sau "cu ochii închisi" – cele cu ochii deschisi privesc obiective în acord cu un temei constient, spre deosebire de visele cu ochii deschisi, care nu au nici un temei, iar pe cele cu ochii închisi Carl Gustav Jung le recomanda pentru ameliorarea personalitatii, sub denumirea de imaginatie activã. Acestea din urma nu au de a face atât cu somnul, cât cu lumea interioarã, ca si visele de noapte, de care se deosebesc însã prin aceea cã ne viziteazã cu acordul nostru si într-o stare în care ne putem exercita vointa, adicã în libertate, ca si visele si visurile cu ochii deschisi.

Observãm astfel cã visele pãcãtuiesc fie prin lipsã de temei, fie printr-un abuz fatã de noi, tocmai aceastã lipsã a lor facând ca ele sã se nascã rupte de viatã sau de noi însine, ceea ce, mai departe, face ca nici îndeplinirea viselor cu ochii deschisi sã nu depindã atât de noi, cât de noroc. Tot cam asa si cu norocul în dragoste, care, într-o anumitã mãsurã – si anume mãsura în care îndeplinirea visurilor n-ar depinde la rândul ei de noroc –, poate depunde marturie cu privire la temeiul si consistenta iubirii.

În aceeasi categorie:

Noroc în dragoste

2007-01-02T12:48:00.000+01:00

Ne referim adesea si în diferite feluri la norocul în dragoste. Se pare cã norocul acesta e de dorit, atâta vreme cât ni-l urãm reciproc atât de frecvent si de consecvent, nu-i asa, dar nu sunt deloc foarte sigurã cã am cunoaste cu adevãrat sensul acestei sintagme.

Un punct de vedere crestin destul de bizar în sine ar fi acela cã norocul în dragoste este conditionat de efort personal si autosacrificiu. În ce mã priveste, gãsesc a fi intr-un fel prea logicã aceastã posibilitate, pentru a crede în ea – tot în acceptiune crestinã, dragostea ar fi o fortã primordialã a Universului, ceea ce pentru mine ar însemna cã nu poate fi justificabilã.

Sunt mai degrabã de acord cu Vlad, care zice ca dragostea e o formã de cunoastere – una subiectivã, desigur, dar prin nimic neglijabilã, din aceastã cauzã. În opinia mea, subiectivitatea este prima si unica sansã a celebrei si extraordinarei libertãti umane, deci o modalitate de a exista, si tocmai ceea ce ar putea avea de a face norocul cu cunoasterea. Legat de acest subiect, îmi aduc aminte de Luceafãrul lui Eminescu: desi nemuritor, Hyperion nu are noroc în dragoste, tragedia lui datorându-se tocmai nepotrivirii cu Cãtãlina, faptului cã ce are el de oferit fetei acesteia nu îi trebuie. Dorinta reciprocã nu e suficientã, calitãtile eroilor nu sunt suficiente pentru a oferi un destin relatiei dintre ei, cu toate cã pentru a provoca evenimente nemaipomenite si pentru a inspira sacrificii extraordinare se dovedesc suficiente. Asa cum mai observã Vlad, orice obiect al dragostei meritã cu prisosintã iubirea, asa cum meritã cunoasterea. Limitele noastre de timp si interes nu pot contrazice aceastã realitate, chiar dacã pot decide cu privire la iubirile noastre si la soarta acestora.

În aceeasi categorie:

A fi îndrãgostit – de dragoste

Chestionar - preluat de la Jade

2006-12-28T22:39:00.000+01:00

Spre deosebire de Jade, eu nu am fost invitatã în mod special de cineva sã completez chestionarul de mai jos, dar pur si simplu mi-a plãcut. Imi pare usor, fãrã pretentii si delicat – delicat, pentru cã ne poate ajuta sã spunem despre noi prietenilor din blogosferã câteva lucruri atât interesante, cât si lesne de digerat. O data, de douã ori pe an, mi-ar plãcea sã completãm pe aici asemenea formulare. Asadar:

1) Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al 4-lea rand.

"...zburând cu aripile lor strãlucitoare, desfãcute, sã trãiascã numai din rouã si dorintã..."

2) Fara sa verificati, cat e ora?

24:00

3) Verificati

23:59

4) Cum sunteti imbracat?

Hmmm, destul de sumar – explicabil la ora asta, nu?

5) Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?

La câteva dintre blogurile preferate.

6) Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului?

Muzicã: Supertramp – Sooner or later

7) Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?

Astãzi. Am muncit. ...Of!

8 ) Ati visat ieri noapte?

Si cu ochii deschisi, si cu ochii închisi.

9) Cand ati râs ultima data?

Astã searã.

10) Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti?

O cruce de lemn si un poster (!).

11) Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?

Un director – calificat si super-experimentat, se întelege. :)

12) Care este ultimul film pe care l-ati vazut?

Aaa... Nu mai stiu, pe cuvânt!

13) Ati vazut ceva neobisnuit astazi?

Da, o fetitã care a renuntat sã-si interpreteze colindul, dezgustatã de concurentã.

14) Ce parere aveti despre acest chestionar?

Bunã. Imi aduce aminte de oracolele pe care le completam printr-a patra si care, nu stiu de ce, mã obsedeazã în ultima vreme – barem de-ar iesi din obsesia asta si vreo idee folositoare!

15) Spuneti-ne ceva ce nu stim inca.

...Cã sunt blondã? :p

16) Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita?

Nu mã imaginez având o fetitã.

17) Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de un baiat?

Rares.

18) V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?

Da.

19) Ce ati dori ca D-zeu sa va spuna cand intrati pe Portile Raiului?

"Wow, ce bine arati!" :)

20) Daca ati putea schimba ceva in lume in afara de politica, ce ati schimba?

Jade viseazã un leac împotriva cancerului. Pe mine m-ar interesa mai repede un leac împotriva prostiei. Nu, nu împotriva rãutatii, împotriva prostiei!

21) Va place sa dansati?

Da.

22) George Bush?

Cine-i ãsta?

23) Care a fost ultima chestie pe care ati vazut-o la televizor?

Veti râde, dar o aiurealã despre posibilitatea de a exista viatã pe alte planete. ...Accidental am vãzut asa ceva la televizor, sper cã se întelege!

24) Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar?

Alma, Gavagai, Nona si Oricine-mai-Vrea-Please! :) Mersi frumos.

Fereastra inghetata

2006-12-28T13:10:00.000+01:00

Inca o zi care apune in seara, cand gerul deseneaza pe geamuri complicate flori de gheata... inca o zi fara tine.
A mai trecut o iarna si parca florile de gheata spun mereu aceeasi si aceeasi poveste de iarna trecuta si dintotdeauna. Si totusi aceasta nu este aceeasi iarna. Nu este decat o noua iarna fara tine.
Am si uitat de cand zapada mi-a ingropat tipatul si mi-a inghetat lacrimile... pare un timp nesfarsit de cand ma lupt cu zapezile si ies tot mai stinsa din fiecare iarna care ma invinge. Ma dor toti anii cu care n-am putut sa ma umplu si pe care n-am putut sa ii umplu cu mine... de aceea poate mi se pare ca iarna vine in fiecare an din ce in ce mai devreme...
Dar lupt pana la ultima lacrima si picatura de sange sa o tin pe loc, sa nu inghete iarasi geamul astupand ochiul cioplit cu truda in florile de gheata, singura fereastra inca deschisa intre mine si lume.
Numai prin ea ma vei vedea atunci cand vei veni, prin tunelul rasucit intre suvite de iarna, un tunel larg cat universul, care se ingusteaza la celalalt capat cat ochiul de geam topit intre florile de gheata.
Acolo voi fi, asteptandu-te, prizoniera intre clepsidre si calendare.

Simplu, de dragoste. Si de Crãciun

2006-12-28T00:28:00.000+01:00

La un capãt, incontestabil, numele – simplu si pur,
un clopotel scuturat de un înger senin,
o mângâiere si-un bine.
De la un capãt, dragostea mea,
eu urmãrindu-te nemijlocit, în penumbrã,
dansând si în ritmul celor mai banale dintre silabele
ce mã cuprind, ce mã inundã.

La celãlalt capãt, sensul deja asumat –
jocul complicat, dar curat al contrariilor nude,
înnodându-si rosturile, petrecându-se.
De la un capãt, iubirea mea,
noi doi întruchipând hieroglife strãvechi

cu membrele noastre organic întâmpinându-se,
prelung împletindu-se.

Iti povestesc despre focuri încremenite si nopti înalte,
despre inimi abandonate si recâstigate

(poate cã Vlad avea dreptate) –
lumina sidefând deodatã vãzduhul
si zvâcnetul neasteptat al inimii mele
proiectându-mi urgent gura pe buzele tale...

Iar la mijloc, tu, Dumnezeu si Mos Crãciun,
printre clipele ningând viscolit, rebele si albe.
Si umbra aripilor mele prãbusitã la pieptul noptilor tale,
topindu-ti zãpezile din interior,
de la mijloc.

A fi îndrãgostit – de dragoste

2006-12-25T22:36:00.000+01:00

Cicã a iubi inseamnã a oferi neconditionat, în timp ce a fi îndrãgostit de cineva este doar dorinta de a primi de la acea persoanã. Well, pe mine un panseu ca ãsta mã plictiseste de moarte! Mã plictiseste cu atât mai tare, cu cât ni se prezintã cu aerul de a rãspunde fundamental unei întrebãri esentiale, fãrã a spune nimic nou de fapt, ci doar omitând unele dintre aspectele fenomenului – nu neapãrat dintre cele neimportante, din pãcate.

Sigur cã a fi îndrãgostit presupune adesea dorinta de a fi iubit, dar asta nici mãcar nu se întâmplã întotdeauna – sã ne aducem aminte de pustoaicele îndrãgostite categoric, fãrã sperantã si fãrã pic de ranchiunã de câte un actor de cinema. Iar în ce priveste cât ar fi capabil sã ofere îndrãgostitul persoanei iubite, cred cã nici nu mai e cazul sã vorbim. Adevãrata diferentã dintre a iubi si a fi îndrãgostit constã în obiectul iubirii – o fiintã realã si respectiv un vis privind acea fiintã –, aceasta fiind o perspectivã care ne permite în plus o considerare cumsecade a seductiei în acest peisaj ideatic.

A fi îndrãgostit de dragoste, în particular, înseamnã a iubi un ideal despre dragoste: plãcerea si dorinta de a fi împreunã, încrederea neconditionatã si tot ce ar mai presupune dragostea dintre douã fiinte indestructibile si libere de orice obligatii fata de terti. Este pânã la urmã un fel de a cocheta pasional cu dragostea, care nu implicã problema de a te cãsãtori, de a face copii sau de a-l urma pe celalalt în cazul în care acesta ar trebui sã se mute cu serviciul. Ati putea spune cã un asemenea ideal de dragoste este unul mai degrabã umil si nu v-as putea contrazice. Nici nu mi-ar trebui sã vã contrazic, de altfel. V-as atrage doar atentia asupra faptului cã lumea s-a schimbat foarte mult în ultima sutã de ani, cã speranta de viatã este azi mult mai ridicatã, cã Terra este deja suprapopulatã si cã în asemenea conditii nevoile si idealurile bietului individ uman nu aveau cum sã rãmânã neschimbate. Si cã, esential, nu stiu sã rezulte de undeva cã nevoia de a te juca ar fi de neglijat. Dati-mi voie sã-mi dezmierd iubitul, în loc sã fac copii – se poate?

Ca o scoicã

2006-12-18T00:21:00.000+01:00

Ar putea fi târziul unei nopti înmuiate în alb –
de la iarna abia prãvãlitã –
si, mai ales,
ar putea fi momentul exercitiilor filosofice
în fata sobei.
Pentru cã vezi tu, iubirea mea,
eu nu stiu sã existe în aceastã lume
semne ale vreunei garantii a dreptãtii,
deci ipoteza unei domnii imaginare a adevãrului
nu-mi inspirã încredere.

Tu îmi vorbesti despre diverse grade
si calitãti de determinare,
dar eu stiu cã unei cauze necunoscute
nu i se pot recunoaste alte atribute
decât cele strict necesare producerii efectului –
despre un univers în care hazardul
pare a avea întotdeauna dreptul lui la cuvânt,
avem oare voie sã credem
cã ar putea fi dedicat altui principiu
decat cel al jocului pe muchie de cutit?

Asa încât, inima mea,
singurul sens pe care îndrãznesc
sã mi-l recunosc
este plãcerea înaltã,
iar a-mi dansa bucuria dincolo de mine însãmi
este unica datorie pe care mi-o stiu –
o datorie care îmi apare un drept,
dacã îmi amintesc cum îmi topesti toate zãpezile,
atunci când îti reversi asupra mea fiinta
ca un suvoi de lavã.

Deci hai sã lãsãm, dragostea mea,
strãdania de a salva onoarea unor zei ipotetici.
Ar fi putut sosi momentul filosofiei experimentale
la gura sobei,
ora întoarcerii timpului cãtre el însusi,
a alchimiei convergentei contrariilor-miez:
fiinta ta inundându-mã decisiv, incandescent,
eu însãmi cuprinzându-te strâns,
cu iubirea mea
ca o scoicã.

In aceeasi categorie:

Posesie sau dar?

2006-12-14T19:44:00.000+01:00

Mã gândesc la relatia omului cu visurile sale si mi se pare cã ne stã mai bine sã ne lãsãm animati de visurile proprii decât sã ni le folosim. Un vis folosit este un vis ipostaziat si apoi siluit – dacã am sã spun cã cei care par sã recurga cel mai frecvent la aceastã practicã sunt politicienii, ati putea întelege mai bine despre ce vorbesc. Dar politicienii nu sunt singurii care fac asta, tuturor ni se poate întâmpla. Eu însãmi resimt uneori teama de a nu proceda astfel, tinând cont cã am conceput Lunnatice ca pe un blog tematic, ceea ce se aseamãnã destul de bine cu a fi debutat în blogosferã cu o declaratie de intentii, ceea ce constitie deja o încercare de a ipostazia sau poate doar o încercare de a clarifica ceva în ce mã priveste. Într-adevãr a clarifica, pentru cã, din fericire, nu poti ipostazia ceva având o putere realã asupra ta, un vis ipostaziat putând fi dedus doar dintr-un fior de moment, incidental si superficial.

In aceeasi categorie:

Locul unde traieste vesnic frumusetea eternã

2006-12-12T01:08:00.000+01:00

Existã lucruri care trebuie întãrite în mod special, pentru a fi redate cuviincios. Asa e locul-unde-trãieste-vesnic-frumusetea-eternã, despre care nu as sti sã vã povestesc prea bine altfel, cu cuvinte simple. Nu as putea începe sã vã spun despre acest loc unde se aflã, de pildã, pentru cã nu stiu dacã este în sensul comun al cuvântului. Il vãd ca pe o grotã cu intrarea largã, ca pe o grota însoritã si populatã de statui albe. Vã pot mentiona cu sigurantã doar bucuria care mã cuprinde când ajung acolo cu gândul – o bucurie tãcutã, egal presimtitã si resimtitã, egal doritã si împlinitã.

Zilele acestui decembrie par a se scurge mai repede ca niciodatã. Visele mele par a se fi ascuns de tot, intimidate de prozaicele obiective, iar dragostea mea a amutit, poate speriatã de noua mea maturitate, atât de exigentã si nerãbdãtoare! ...Seara, când tu ai adormit, mã furisez spre minunata grotã însoritã si îmi aduc aminte ce frumos erai când ne-am sãrutat prima oara. Iar peste toate, mai sper si cã vei întelege!

In aceeasi categorie:

Niciodatã rostite de-a dreptul

Mai important decât a visa

2006-12-08T23:36:00.000+01:00

Mi se pare cã iubitul meu crede totusi în Mos Nicolae. Numai cã Mosul lui nu seamãnã cu Mosul meu. Cu aceastã pãrere, m-am întrebat dacã nu cumva pentru fiecare om existã câte un Mos aparte sau daca nu sunt de fapt mai multi Mosi în raport cu care am putea clasifica NU oamenii – oricare ar fi îndreptãtirea ei, îmi repugnã ideea de a clasifica oamenii –, ci visele lor. Dar nici clasificarea viselor nu e o problema foarte cumsecade, zise vulpea uitându-se cu jind la struguri. ...Si asa m-am multumit astãzi sã colind alte bloguri, încercând sã ghicesc visele autorilor lor si sã le încerc. Pentru cã, dacã existã ceva mai important ca a visa, acest lucru ar putea fi tocmai împãrtãsirea viselor tale.

In aceeasi categorie:

Pagina cititorului

2006-12-08T22:45:00.000+01:00

Hmmm, tocmai mã intorc de pe blogul prietenului si colegului meu de blogosfera Gavagai cu o idee noua: o paginã specialã pentru cititorii blogului, în care acestia sã scrie tot ce le trece prin minte referitor la dragoste si vis – idei generale sau trairi particulare. Ei bine, aceasta sa fie "Pagina Cititorului"!

Vreau sã precizez cã nu astept aici neaparat articole care nu au mai fost publicate si în altã parte. Tot ce vã rog este ca ce postati aici sã vã apartinã. Va multumesc!

Iubitul meu nu crede în Mos Nicolae

2006-12-06T15:38:00.000+01:00

Da, pe bune: nu crede. Eu cred. ...Cred cã e mai bine sã-l asteptãm pe Mos decât sã nu-l asteptãm – cã e mai bine sã visezi decât sã nu visezi, cu alte cuvinte. ...Cred cã un om care viseazã e mai bun si mai frumos decât unul care nu viseazã. ...Cred cã un om vizitat de Mos gãseste cel putin douã motive sã se bucure, dacã a crezut în el, si nici un motiv, dacã n-a crezut. Si mai cred cã un om ocolit de Mos ar putea gãsi chiar si în aceastã lipsã ceva – un motiv pentru a se stradui mai mult si mai bine –, atât timp cât crede.

Cu ocazia acestei constatãri, mi-am amintit de o tezã conform cãreia omul contemporan îsi orienteazã actiunile spre reducerea distantei dintre realitate si asteptari, ceea ce s-ar dovedi pânã la urma a fi o problemã de consum, si de problema vulnerabilitatii individuale în aceste conditii, vulnerabilitate care ar depinde de diferenta dintre ce simtim cã ni se cuvine si ce ne stã la îndemânã.

Ei bine, da – poate fi mai comod sa nu astepti prea multe, dar nu si mai folositor, cred eu. ...La ce bun sã mã strãduiesc sã mã multumesc cu mai putin, când mã pot strãdui sã obtin mai mult?

In aceeasi categorie:

Dar haideti sã vã cânt ceva...

2006-12-05T17:53:00.001+01:00

Stiti toti sloganul acela occidental despre timp
mereu la obiect, mereu la moment,
urcând insinuant cu tic-tacul ceasornicului,
mai presus de orice tam-tam personal,
sentimental, pasional,
ancestral,
înnodându-ni-se în cârlionti, în agrafe,
în artere, în diverse curele de transmisie –
cablu de telefon, de mouse, neuroni si sosele –,
înlãntuindu-ne, împotmolindu-ne,
adicã împachetându-ne si promovându-ne,
adicã omorându-ne cu cronometrul,
desfãsurându-ne între ore fixe.
Nu trebuie sã vi-l reamintesc eu.

Nici despre sfidarea timpului n-as vrea sã vã spun –
despre prelungirea destzepenitoare a shuetelor,
urmãrind agale câte un sens cu iz particular,
a serbãrilor, poate doar în numele unui final gratios,
a cãlãtoriilor, cu sau fãrã pretexte,
a noptilor de dragoste, pur si simplu –,
dar nici despre amânare, nici despre tãrãgãnare,
pentru cã atunci ar fi vorba despre uciderea timpului
cu sânge rece.

Ei bine, despre regãsirea timpului mi-ar plãcea mie sã vã cânt –
mai precis, despre reinventarea timpului primordial,
adicã despre falia aceea îngustã,
suspendatã între douã momente, între douã silabe,
în vecinãtatea cãreia nu mai încape nici respiratie,
nici altercatie, nici inovatie,
si, chiar dacã ar încãpea,
tot nu ai apuca sã afli,
în care "relaxantã" ti se pare
nu doar ruda sãracã a lui "destzepenitoare" –
acum, de departe, nu prea mai pare –,
ci de-a dreptul uzurpatoare,
strãinã, rãuvoitoare,
angajând înrudiri extravagante,
reordonând firescul dupã niscaiva norme poetice,
permitând cuvintelor mele malitios dedicate,
adicã naufragiate si abandonate,
sã vã ajungã.

...Gata, nu vã mai cânt. :)

In aceeasi categorie:

Despre romantism sau despre eleganta veritabilului

2006-12-05T00:41:00.000+01:00

Gândindu-mã cã noaptea asta cu lunã plinã-plinã, rotundã si strãlucitoare ca un taler de argint asezat în bãtaia soarelui este plinã de romantism, îmi aduc aminte cum am cãlãrit fãrã sea si pasivã ca un samar, într-o noapte asemãnãtoare de acum câtiva ani, când încã nu stiam bine nici sã mã urc pe un cal. Si cã, desigur, noaptea aceea mi s-a pãrut si ea deosebit de romanticã, pe atunci considerând însã cã impresia îmi era justificatã suficient de neobisnuit.

Dupã acea noapte, am învãtat sã cãlãresc – oh, cel mai greu mi s-a pãrut aparent banalul trap, credeti-mã! –, am învãtat sã deosebesc diversele stãri ale aparent etern bonomilor cai, m-am speriat si am transpirat, am cãzut si m-am ridicat. Si noaptea aceea veche si frumoasã petrecutã pe cal îmi apãrea dupã toate astea cu atât mai stranie, cu cât realizam mai bine cã plãcerea pe care mi-a oferit-o la momentul respectiv nu ar fi putut sã dureze, dacã as fi încercat s-o repet în aceleasi conditii de pasivitate. Nu stiu dacã aceastã experientã mi-a influentat felul de a întelege romantismul sau dacã cele douã impresii mi s-au dezvoltat simultan, dar convingerea mea actualã este cã veritabilul romantism se referã precis la eleganta unui lucru adevãrat si/sau bine fãcut, cã nu are nimic de a face cu pasivitatea si cã nu se întâlneste cu aceasta decât superficial. Tot astfel, am devenit extrem de pretentioasã cu presupusele manifestãri romantice.

Ca un fel de culme orgasmicã a vietii umane, romantismul reclamã cu necesitate din partea noastrã o singularitate accentuatã, o individualizare posibilã doar prin cea mai acutã si mai autenticã participare – o participare capabilã sã modifice si sã formeze fiintã. ...Nimic de mirare, de altfel, dacã orice întâlnire de gradul trei, doi, unu... cu îngerul presupune luptã si ranã.

Dragostea – Cea Atât de Simplã

2006-12-02T21:58:00.000+01:00

Adineauri, gândindu-mã cã am scris aici mai mult despre vis decât despre dragoste si cã dragostea este probabil mai complicatã decât visul, mi s-a pãrut cã înteleg dintr-o datã cã, dimpotrivã, dragostea e foarte, foarte simplã si cã tocmai de aceea ne poate pãrea atât de greu sã o întelegem si s-o pãstrãm, când ne binecuvânteazã cu prezenta ei. Si mi-am adus aminte de ceea ce ar putea fi cea mai tulburatoare poezie de dragoste cunoscutã – Cântarea Cântãrilor –, mirându-mã cã nu m-am gândit pânã acum sã apelez la ea, pentru a povesti aici despre iubire:

l. Sãrutã-mã cu sãrutãrile gurii tale, cã sãrutãrile tale sunt mai bune ca vinul. 2. Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vãrsat este numele tau; de aceea fecioarele te iubesc. 3. Rãpeste-mã, ia-mã cu tine! Hai sã fugim!

Regele m-a dus în cãmãrile sale: ne vom veseli si ne vom bucura de tine. Iti vom preamãri dragostea mai mult decat vinul. Cine te iubeste, dupã dreptate te iubeste! 4. Neagrã sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasã, ca sãlasurile lui Chedar, ca si corturile lui Solomon. 5. Nu vã uitati cã sunt negricioasã ca doar soarele m-a ars. Fiii maicii mele s-au mâniat, trimisu-m-au sa le pãzesc viile, dar via mea nu mi-am pazit-o!

6. Spune-mi dar, iubitul meu, unde-ti pasti tu oile? Unde poposesti tu la amiazã? De ce oare sã rãtãcesc zadarnic pe la turmele tovarasilor tãi?

7. Dacã nu stii unde, tu cea mai frumoasã între femei, tine atunci mereu urmele oilor, paste-ti mieii în preajma colibelor, iezii in preajma ciobanilor! 8. Cu un telegar înhãmat la carul lui Faraon te aseamãn eu, draga mea! 9. Frumosi se vãd obrajii tãi, asezati între cercei si gâtul tãu împodobit cu sire de mãrgãritare. 10. Fãuri-vom pentru tine lãntisoare aurite, cu picãturi si crestãturi de argint.

11. Cât regele a stat la masã, nardul meu a revãrsat mireasma. 12. Perinitã de mirt este iubitul meu, care se ascunde între sânii mei. 13. Iubitul meu e ciorchinele de ienupar, din Enghedi, de la vii cules.

14. Cât de frumoasa esti tu, draga mea! Cât de frumoasã esti! Ochi de porumbitã sunt ochii tai.

15. Cât de frumos esti dragul meu! Si cit de drãgalas esti tu! Pajistea de iarbã verde ne este al nostru pat. 16. Cedrii ne sunt acoperis salasluirii si adapost ne sunt chiparosii.

In fine, o dedicatie pentru tine, cel sau cea care vei fi citit aceste rânduri:

In aceeasi categorie:

Zâmbesc a peren, dar pe furis

2006-11-29T22:35:00.000+01:00

Ei, dragostea mea, stii bine:
eu îti înec toate naufragiile,
ilustrându-ti pânã si pescãrusii cei mai firavi,
eu îti accentuez firea si calea,
numai prin genunile dorintei mele poti sã revii.

Iar când tu mã dai la o parte
si te ridici încruntat a treabã,
eu îmi aud toate pãsãrile luându-si zborul,
fericite a cu-sigurantã-ziua-de-mâine-va-fi.

Si-atunci zâmbesc a peren,
dar pe furis.

Vise de care nu apucãm sã ne atasãm

2006-11-26T21:51:00.000+01:00

Citesc în Istoria nebuniei în epoca clasicã – Michael Foucault – despre Corabia Nebunilor, care transporta nebuni de-a lungul fluviilor Renaniei si al canalelor flamande în peisajul imaginar din timpul Renasterii timpurii. In perspectiva unei perioade în care oamenii, în pofida multor greutãti si pericole, se încãpãtânau sã se deplaseze în anumite locuri de pelerinaj, rãtãcirile Corabiei nebunilor pot semnifica nu atât exilul, cât o cursã în cãutarea ratiunii.

Lumea se schimbã, ca si felurile în care privim noi anumite lucruri. Romanticii îi considerau pe visãtorii cei mai încãpãtânati niste eroi, iar astãzi ne ferim de orice ar putea semãna cu o încremenire în proiect: lumea din jurul nostru se modificã acum într-un asemenea ritm, încât îndreptãtirea visului de azi pare prea putin posibilã si mâine. Asa devenim prizonieri ai clipei, îndrãznind sa mai visãm doar pe moment – vise lipsite de orice sperantã, de care nu apucãm sã ne atasãm.

Doar fluturii mai recunosc...

2006-11-26T01:34:00.000+01:00

Rezemati de apusul zilei de ieri,
ne tragem pe furis, la nesfârsit, rãsuflarea.
In vecinãtatea mlãdioasã a noptii,
noi tremurãm tot mai prelung –
prizonieri în sirul luptelor oarbe,
între visuri vechi, amestecate,
din ce în ce mai departe,
din ce în ce prea târziu.

Consistenta mea ti-ar reclama prezenta,
dar credinta în coerenta ta mã leagã mai presus de mine:
cum as putea exista,
înainte sa fii?!

Doar fluturii mai recunosc drumul spre lampã.

Un mijloc – întru folosul cui?

2006-11-25T19:10:00.000+01:00

Blaga observa undeva cã, uneori, ambitii pentru care omul nu este fãcut intervin ca sã deruteze si sã împiedice realizarea unor ambitii pentru care el este într-adevãr fãcut, rezultatul acestui conflict de ambitii fiind cel mai adesea ratarea.

Mã întreb dacã realizãrile speciei umane nu sunt cumva, toate, urmãrile unor visuri întemeiate si cum se pot evalua temeiurile unui anumit vis, înainte ca realizarea acestuia sã fie încercatã. Imi rãspund cã nu poate fi posibilã o asemenea evaluare, ceea ce ar putea dovedi cã – departe de a fi buricul universului – omul este un simplu mijloc în lumea pe care ne place sã ne imaginãm cã o stãpânim.

Despre ce ne invata Sufletel

2006-11-23T10:40:00.000+01:00

In partea de jos a acestei pagini se gaseste un motanel negru cu urechiuse roz, adoptat de Sapho si numit Sufletel. Sufletel stie sa iasa din cos, sa sara, sa manance, sa se joace. In plus, daca il mangai, stie sa toarca. Pe cand il magaiam - habar n-am de ce, ca doar il tineam pe Pisicu in brate, si Pisicu se uita urat la monitor - mi-a trecut prin minte ca, daca in clipa aia intra altcineva pe blogul acesta, o sa-l gaseasca pe Sufletel stand cuminte in cos si asteptand sa fie mangaiat. Caci Sufletel nu este unul singur. Exista cate un Sufletel pentru fiecare vizitator.
Lucrul asta ne poate invata c-asa e si dragostea; e una singura, dar se poate manifesta diferit si unic pentru fiecare indragostit. Sau ne poate invata ca fiecare isi va gasi Sufletelul. Sau nu ne poate invata nimic, caz in care ne vom multumi sa-l mangaiem si sa-l hranim pe Sufletel. Hai va iubesc.
Gavagai

Ce înseamnã sã fii mare?

2006-11-23T00:14:00.000+01:00

Iubesc foarte mult copacii, asa cã cele mai înalte idei ale mele, înainte de a fi formulate, îsi gãsesc reprezentarea în câte o pãdure evocatã fugar, timid. Cu inima descoperitã, bãtând in nestire, acum îmi trece prin minte de pildã cã, sub edificiul determinarii cotidiene, pãdurile ne sunt parcã hasurate, doar singurãtatea noastrã mai putând sã-si urmãreascã tinta. Trãim în mileniul eficientei si al liniilor groase, în care a visa poate sã ne aparã ca o întreprindere fãrã rost, iar a iubi – un soi de jalnicã slãbiciune.

Cred cã viata nu pledeazã foarte clar pentru vis si dragoste, iar din aceastã cauzã, mãrturisesc, îmi imaginez cã lunnatice ar putea fi cu adevãrat de folos – adicã si-ar putea inspira consistent si benefic cititorii – abia cu conditia ca acest blog sã se adreseze vizitatorilor lui pe mai multe voci.

Astãzi, o vecinã de-a mea în vârstã de nouã ani m-a rugat sã-i completez oracolul. "Ce vrei sã te faci când vei fi mare?", întreba ea acolo... "Ce înseamnã sã fii mare?", am rãspuns eu printr-o întrebare, bucurându-mã de expresia care i se întipãrea pe chip micutei mele prietene, în timp ce-mi urmãrea penita.

Pianistii

2006-11-20T02:25:00.000+01:00

Incerc sa-mi dau seama daca nu cumva indragostitii de dragoste nu sunt ei insisi visatori, pianistii tristi ai unui cantec nocturn, daca nu cumva ei se intalnesc, inevitabil, cand iarna incepe sa sopteasca cu fulgi mari de zapada la miez de noapte. Sau cand vara isi ia adio, pentru o vreme. Ma intreb daca nu cumva indragostitii de dragoste nu sunt aceia ce poate niciodata n-au fost indragostiti cu adevarat...
Astept prima ninsoare. Mi-ar placea ca ea sa vina la miez de noapte. Sa ne intalnim pe-o cladire inalta, de pe al carei acoperis sa privim primii fulgi, primul alb. Sa interpetam cantecul nostru nocturn, abur cald sa se inalte din cana de ceai fierbinte. In casa noastra mare, batranul violonist, ce deja se va fi incalzit si va fi uitat de frigul intepator de afara, va sopti, va zambi, isi va aminti. Ne va zambi si va intreba cu voce calda : "Nu vreti sa intrati in casa? Tare-i frig afara". Mi-e dor de linistea curata a unei nopti de iarna. Haideti sa nu uitam niciodata sa cantam la pian...

...Poate generozitatea?

2006-11-18T13:32:00.000+01:00

Tocmai am descoperit blogul unei adolescente, care povesteste cã ar fi visat sã fie o multime de lucruri, de la o pisicã în Egiptul Antic, la fiica unui boier român din anii '30. Mi-a plãcut sã parcurg ultimele mesaje de pe acest blog, pãrându-mi-se cã visurile fetei strãlucesc în orice gând al ei, în spatele oricãrei observatii pe care o face si gândindu-mã cã pentru visurile noastre adolescenta este adevãrata perioadã de maturitate. M-a frapat faptul cã, la aproape 18 ani, învãtând sã accepte realitatea, Stefania pare sã cocheteze deja cu un început de pesimism – "Vrei o vila la munte? Vrei o excursie în Caraibe? Vrei o masinã scumpã? Vrei sã fii milionar în dolari? Vino la noi! Avem o gamã foarte variatã de cuie în care sã-ti agãti toate poftele!!" –, intitulându-si blogul Un fluturas în jurul flãcãrii.

"Pare...", în sensul "ar putea sã...", întrucât pesimismul nu este egal cu constientizarea posibilitatii de a nu-ti vedea visele îndeplinite, desigur, iar evocarea proximitãtii flãcãrii mistuitoare in numele blogului Stefaniei poate trãda nu numai teamã, ci si o frumoasã hotãrâre de a lupta pentru visurile ei.

Adevãrul este cã întrebãri ca "Oare cum încep sã îmbãtrâneascã visurile noastre?" sau "Ce anume ne poate degrada puterea de a visa?" sunt aproape absurde. Rãspunsul la asemenea întrebãri este imediat, deplin rational: luciditatea este cea care ne poate face asa ceva nouã si visurilor noastre. Ce-ar fi sã ne întrebãm însã pe dos, anume ce ne poate pãstra cât mai vie capacitatea de a visa? Oare ce-am descoperi întrebându-ne ce ne poate feri de efectele secundare, nedorite ale luciditatii?

Eternitatea este un loc...

2006-11-17T22:53:00.000+01:00

Eternitatea este locul unde
cunoasterea se petrece prin incidentã,
prin sãrutul unui boboc sângeriu sub un petec de cer,
locul unde aerul va fi devenit un versant cristalin,
iar sunetul s-ar propaga prin strãpungere.

Eternitatea este un anotimp aparte,
un asternut alb sub o ninsoare fierbinte,
întinsã imaculat pe mãsura aripilor de îmbrãtisat,
o a descoperirii rãdãcinilor încuviintare,
o întipãrire în împletire si dezmierdare,
o strângere.

Despre visuri si conifere

2006-11-13T23:26:00.000+01:00

Astãzi e Luni si sunt melancolicã. (Sunt chiar tristã, dar asta e o altã poveste, despre care nu stiu cum sã spun, asa cã nu mã mai încurc. Si poate cã s-a fãcut Marti, între timp.) Parcurgând consecvent blogurile cu care m-am obisnuit în luna de când m-am apucat sã bloguiesc si pe care le gãsiti insirate în stãnga – între timp am mai dibuit si alte bloguri interesante, desigur, dar încã nu am gãsit timp pentru selectii si adaosuri în aceastã listã –, constat însã cã nu sunt singurul blogger melancolic pe ziua de azi/ieri, adicã Luni.

Vreau sã vã atrag atentia asupra ultimului post al Kolonelului, de exemplu, unde puteti citi: "As cumpara ganduri frumoase, pe care sa mi le torn in fiinta-mi cu palnia, cu o palnie mare, de fiecare data cand intalnesc oameni apatici, mici, meschini, rai, posedati de bani si putere". Asta îmi aduce aminte de postul lui Puck, care tot azi se lãuda cã "Dupa o zi atat de scarboasa ca asta simt nevoia sa trag vreo 5 zavoare la usa si sa nu mai aud nici o suflare omeneasca", de faptul cã Darius tocmai îsi redacta azi testamentul (apropo, n-ar strica sa mai vizitati galeria foto de la stuffo.info) si de multe alte lucruri, în nici un caz ultimul dintre ele fiind cã eu însãmi scriu din când în când în acest blog ca disperatul capabil sã se agate si de cel mai firav pai.

Indiscutabil, ne este bine când iubim si când visãm, deci e normal sã luptãm pentru a ne mentine asemenea stãri sau mãcar aptitudinea pentru ele. Sã aibã însã dreptate Kolonelul, care ne îndemna sã lãsãm o anumitã cortinã la locul ei? Si chiar dacã ar avea, oare în ce mãsurã depinde de noi sã lãsãm în pace cortina aceea? Nu poti nici sã visezi, nici sã iubesti ca lumea brodãndu-ti viata cu neîncredere. (...Hmmm, "a broda"! Mã întreb dacã mai folosesc astãzi si altii în afarã de mine acest verb – nu stiu ce m-a apucat.) In acest sens, preferabil îmi pare a fi curajul. Coniferele îmi par curajoase, de pildã.

Despre vis, de la o realitate elementarã

2006-11-13T13:16:00.000+01:00

Visuri... M-am urcat astãzi într-un tramvai, pe la ora 8:30 a.m. In tramvai, pe unul dintre locurile din spate ale ultimului vagon, dormea greu – cu gâfâituri si gemete – un bãrbat de aproximativ 40 de ani, foarte murdar si prost îmbrãcat. ...Privindu-l, m-am trezit întrebându-mã mai întâi despre visele si apoi despre visurile lui. Primul gând al meu a fost cã un asemenea om n-ar avea visuri. Acum mi-e rusine de aceastã idee – visul de a avea în fiecare searã o pernã caldã pe care sã-ti asezi capul poate fi un vis foarte... simplu, poate cumva iesit din comun, dar ín nici un caz mai putin demn de consideratie, cred eu.

Asa am ajuns sã îmi pun problema unei posibile clasificãri a visurilor, peste am trecut relativ usor – pãrându-mi-se cã poate fi întrucâtva rezolvatã pornind de la celebra piramidã a lui Maslow –, dar si pe cea a subiectivitãtii visurilor noastre, asupra acesteia din urmã zãbovind mai mult, pãrându-mi-se cã descopãr în visuri un argument serios în favoarea subiectivitãtii umane. Asta, desigur, în mãsura în care visurile ar fi recunoscute ca participând esential la alcãtuirea naturii umane. ...Este visul irational? – Poate cã este, dar existenta visului ar trebui sã aibã ratiunea ei:

"(...) Omul gânditor are capacitatea, puterea si (zic urmasii revolutiei franceze) datoria de a substitui realitatii elementare o alta realitate – cea decisa prin propria vointa – cu aceeasi valoare ontologica cu realitatea primara. Cu alte cuvinte, indiferent de ceea ce simt, am putinta de a modela acest tot conform unui proiect ce, odata asumat, devine lege în ordinea mea interioara, caruia – într-un fel – întreaga realitate este datoare sa se supuna si care modeleaza imaginea mea despre realitate. Chiar cu pretul inexactitatilor, chiar cu pretul durerii, chiar cu pretul vietii mele, la o adica. (...)"

Insemn de recunoastere

2006-11-10T16:51:00.000+01:00

Dar sã vã mai spun o poezie:

Pasãrea nu întelege strategia alunecoasã a sarpelui...
Se pot însoti poezia si retorica?

Frumusetea desãvârsitã apartine categoriei sublimului –
locuinta ei vesnicã e populatã de statui albe,
la picioarele cãrora noi toti am aprins lumânãri
cu flãcãri adânci,
nãscute în inimile noptilor prelungi de castitate.

Suplã, întelepciunea rosteste direct – fier înrosit:
Sirag de sarutãri am sã-ti alunec pe piept,
însemn de recunoastere.

My Eyes Are Closed, I Feel Relaxed; So, David ... Shoot!

2006-11-09T12:39:00.000+01:00

by David Orea, la http://www.photo.net/photodb/photo?photo_id=2877258

Tot rãsfoind eu bloguri românesti, am descoperit câteva care mi s-au pãrut cu adevarat haioase si spre care nu m-am putut abtine sã îi îndrum si pe altii – vedeti rubrica "bloguri show". Cu aceastã ocazie, bineînteles cã m-am întrebat ce ar putea cauta asemenea indicatii într-un blog dedicat iubirii si visului. Si sigur cã, odata ce mi-am permis deja gestul de a le aduce aici, înseamnã cã am gãsit si câteva idei în acest sens. ...Poate cã am sã vi le prezint explicit si vouã vreodatã, desi mi-ar plãcea mai mult sã vi le pot sugera doar. Tocmai de aceea, inspiratã si de poza alãturatã, deocamdatã v-as trimite mai degrabã cãtre un articol oarecum frivol si nu tocmai proaspãt: "Umor în dormitor", http://www.imaginelife.ro/diverse/diverse-de-dragoste/umor_in_dormitor/ , pentru a vã întreba apoi dacã nu vi se pare cã existã o anumitã asemãnare între a face sex si a scrie într-un blog, iar dacã vi se pare, cum vã explicati aceastã asemãnare.

Un legãmânt pe dos

2006-11-05T14:31:00.000+01:00

Este doar vântul bãtând portile,
inima mea,
si-un legãmânt pe dos,
peste cei care-au sãrit sã le propteascã.

Este sfiala mea
în fata celor care jelesc pe înfundate
troitele pierdute
sub munti de deseuri ecologice.

Si da, sunt eu însãmi,
dupã ce voi fi lãsat cuvintele trãdãtoare
sã se rostogoleascã în van,
dupã ce voi fi sãrit,
dupã ce voi fi tipat,
în ritmul în care se spãrgeau acestea
pe treptele pustii,
dupã ce voi fi decis a sfida
orice învoialã precedentã cu retorica.

No love without sacrifice

2006-11-05T14:15:00.000+01:00

Iubitul meu îmi spunea alaltãieri searã "Din pãcate nu sunt un personaj prietenos în seara asta. Dar tu o sã mã ierti". Eu nu stiu asta. De douã zile mã gândesc la legãtura dintre dragoste si iertare si poate de aceea, desi nu sunt deloc religioasã, mi-a atras atentia un articol de pe net: http://www.abs-cbnnews.com/storypage.aspx?StoryId=55199

Viata face baie

2006-10-24T13:46:00.000+02:00

Tot rãtãcind astãzi pe net, am dat peste un site care mi s-a pãrut interesant si care m-a determinat sã mã întreb ce anume ne mai poate îndemna sã scormonim dupã frumos, dupã ce ajungem sã ne declarãm deziluzionati – http://stuffo.info/.

Rãspunsul mi l-a dat deocamdatã Sabin Corneliu Buraga, la http://thor.info.uaic.ro/~busaco/vertex/poems/relicve.html:

Viata face baie

Viata se scaldã-n casa oaselor mele
si-o ospatez cu sapunuri de calm si relaxare,
ii dau sampon destinat cheliilor inimii,
viata trebuie sa se-nfãtiseze curatã
înaintea tribunalului noptii usturãtoare,
în fata hîdului ochi al mortii...

Viata are nevoie de-o perie serioasã
sã-si netezeascã firele de rãzvrãtire zilnicã,
sã-si aranjeze cãrarea nu prea dreaptã,
vreau sã-i cumpãr un parfum scump
cu care s-o droghez pentru totdeauna,
s-o determin sã nu mai iasă din mine.

Dar îmbãierea si-a terminat magia,
viata trebuie-acum stearsã cu-n prosop
de sperante, de deziluzii, de proteste,
din pãcate i-am aruncat hainele vechi
si-altele noi nu posed deloc,
viata va rãmîne-n cada mintii largi...

Sper sã nu rãceascã, tãvãlitã-n apa
si mirodeniile cuvintelor mele seci,
mi-ar pãrea rãu sã tuseascã, blonavã,
încercînd sã devinã abur al timpului,
viata are nevoie de protectia unui vis
si de toatã pofta mea de-a muri iar!

Noi si visurile noastre

2006-10-22T09:35:00.000+02:00

1week of art works

Spre mereu inimaginabile zori

2006-10-21T11:59:00.000+02:00

Ei, ce sã mai fac si eu?!...
Impletesc încet, temeinic, un sal interminabil –
din vorbe alese în liniste, în tainã, în sagã –,
mai înfãsurându-te strâns,
mai dezlegându-te,
în timp ce genele mele prelung îti mângâie tâmpla –
auriu-bucuroase, insinuant-aurii,
peste nesãtios-dilatatele pupile îndelung urmãrind.

Dau sã-mi reiau lucrul repede însã,
în timp ce tu-mi aluneci spre coada ochiului stâng,
pentru a te reînfiinta instantaneu
într-o sclipire de memorie dreaptã.
Atunci înteleg:
mai ales pentru tine îsi fluturã copacii zecile de brate –
verde-înflãcãrate, verde-însângerate,
în rosu-amurgul serilor destrãmate
spre mereu inimaginabile zori.

Cãi de de-venire

2006-10-18T09:07:00.000+02:00

Gândindu-mã cã regulile sunt fãcute cu scopul de a rationaliza si la imposibilitatea de a rationaliza domenii ca dragostea si visul, mi se pare cã înteleg mai bine amploarea si cauzele confuziei si slãbiciunii noastre în ce le priveste. Auzim, citim si trãim adesea povesti cu vise si dragoste. Oare de ce aproape la fel de frecvent constatãm cã ne putem recunoaste în situatiile date, dacã nici visul, nici dragostea nu suportã reguli, adicã rationalizare? Poate pentru cã toatã constanta noastra vis-a-vis de ele constã în disponibilitate?

Suspectez visul si dragostea ca fiind niste cãi de devenire. Atunci ele, departe de a putea fi învatate, ar avea menirea sã ne învete – dacã as avea dreptate, o atentie sustinut dedicatã lor ar trebui sã ne poatã slefui cu finete, continuu. Tocmai de aceea am nevoie sa-mi scrieti si voi aici despre dragoste. Multumesc pentru minunatele comentarii si invit pe oricine s-ar simti atras de o asemenea aventurã sã-mi trimitã adresa e-mail, care mi-ar permite sã îl adaug ca membru al acestui club lunnatic.

In glumã iubind...

2006-10-17T13:26:00.000+02:00

Dragostea este totusi un lux imposibil. Ne amãgim doar visând la ea, atât timp cât suntem lipsiti de libertate – dragostea implicã dãruire si nu ne putem dãrui, dacã nu ne apartinem deplin. Suferim cu atât mai mult, cu cât ne încãpãtânãm sã iubim mai serios, asa cã haideti sã iubim în joacã!

Haideti mãcar sã ne prefacem doar cã în glumã iubim!

Incã si mai adânc

2006-10-15T23:15:00.000+02:00

Pânã nu demult,
obisnuiam sã fim din orasul castelelor de nisip,
al cãrui aeroport s-a pârguit în asteptarea zadarnicã
a zborurilor aproape mereu amânate
si pe ale cãrui strãzi îsi dãdeau întâlnire
curenti din toate punctele cardinale.

Mai nou,
este însã ca si cum
am deveni din orasul minelor de rituri frenetice
ale ne-înãltimilor:
pãunul ridicându-si falnic capul în bãtaia inimii mele –
oare ce întelege el din tâlcurile ei?
Si chiar dacã rãspunsurile ni s-ar declansa cumva –
prin vreun fior, din vreo sinapsã –,
glasurile profetilor penumbrelor ni le-ar acoperi repede,
încã si mai adânc.

Cum stim dacã iubim

2006-10-13T09:48:00.000+02:00

...Nu stim. Iubim, pur si simplu. Si la un moment dat, poate cã ne dãm seama.

Pe mine începe sa mã obsedeze o alta întrebare, pe care cred cã toate fetele ar putea s-o recunoascã: de unde stiu cã el este "bãrbatul vietii mele"? Si iar cred cã n-am de unde sã stiu. Tot ce as putea sti este cã mi-a fost dor de el încã dinainte de a ne strânge mâna de despãrtire prima datã si cã dupã asta, mult mai târziu, l-am descoperit a-mi fi ordonat continuu o fidelitate irationalã, învãtându-mã temeinic cã in nici un caz nu conteazã de ce sau pentru ce iubim.

Dialog cu Mariko-san

2006-10-13T09:33:00.000+02:00

Intr-o fictiune de mare succes odatã – mama e si probabil va fi întotdeauna nebunã dupã ea –, Mariko-san îi spune lui Anjin-san cã azi e tot ce conteazã si mâine nu existã. Asta, cu tot fastul necesar sublinierii unei replici considerate de regizor genialã, desigur. Imi vine sã ridic din umeri si sã întreb ironic în sinea mea "Ne lãsati?", dar mã trãsneste o întrebare. ...Sau douã: ce este azi fãrã mâine? si ce este mâine fãrã un vis legat de-o iubire de azi?

Ganduri rasfirate...

2006-10-12T22:06:00.000+02:00

Ma tem doar de faptul ca dincolo de maine va fi tot un azi. Dar macar exista incurajarea ca va (mai) fi.

Prea des ma gandesc la soarta... Incetez a mai gandi doar cand vad cum se infaptuie prin mine. Si nu stiu... Ma inspira soarta sau gandul ei? Uite, vezi, nici acum nu-mi da pace...

De cate ori rup o floare ma doare amintirea ei. Dar daca nu o rup, ma doare sentimentul c-am lasat-o in urma. Altcineva o va rupe, sau se va ofili, patata de amaraciunea ca nimeni niciodata n-a iubit-o de ajuns sa o ia cu el.

Prima mea mare problema e ca iubesc prea mult.
A doua mea mare problema e ca nu iubesc pe cineva de ajuns.
Iar marea mea problema e ca nu stiu daca iubesc.

Cred in vise. Mai ales pentru ca le vad cum zboara pe fereastra gandului. De aceea as vrea uneori sa nu mai am ganduri. Dar mi-e tare teama ca atunci n-as mai avea vise...

Bilant la o sãptãmânã de la înfiintare – "FITI REALISTI: CERETI IMPOSIBILUL!"

2006-10-11T23:03:00.000+02:00

In urmã cu câteva zile, când am început sã construiesc acest blog, mi se pãrea ca visul si dragostea nu se pot despãrti. In acel moment, nu întelesesem încã ce teribilã poate fi aceastã tovarãsie - separate, visul si dragostea sunt nevinovate; asociate într-un anumit fel, ele se dezlãntuie ca niste furii, atacând, subjugând si devastând orbeste, actionând sub steagul unic, dar polimorf al dorintei.

Visul de a detine ceva ce iubesti te trânteste din ditamai conditia umanã în mijlocul junglei, în plinã animalitate, în conditia dublã de vânãtor si vânat. (Da, poate exagerez, dar nu foarte mult.) Ocazia de a întelege acest lucru mi-a fost datã de un loc de pe net, pe care tocmai l-am vizitat – http://www.pulafashion.com/ – si pe care vã invit insistent sã-l vizitati si voi.

Morala: A te ocupa de întretinerea unui blog este o treabã pe cât de serioasã, pe atât de profitabilã. Totul e ca blogul sã fie dedicat unui subiect bine determinat, de care bloggerul sa fie serios de tot (si, dacã se poate, pur) interesat. ...Continuãm! :)

..Ei, bilant!

--------------------------------------

Atât cât s-au petrecut

2006-10-11T16:17:00.000+02:00

Câteodatã, când te ascult,
îmi vine sã râd –
aproape fiecare dintre frazele tale
seamãnã cu un articol din constitutie,
nelãsându-mi aproape nimic de contestat,
nemailãsându-mi aproape nici o sperantã cã,
de vei pocni vreodatã din degete spre mine,
as mai gãsi vreun sens sã mã împotrivesc.

Asa încât, în tainã,
când te ating pe furis, îmbrãtisându-te nestiut,
încerc sã deslusesc în bãtãile inimii tale
ecoul repetatelor mele supuneri,
atât cât s-au petrecut.

Visuri noi pentru iubitorii de vinuri :-)

2006-10-11T15:52:00.000+02:00

Am mai dat astazi pe net peste ceva care mi-a adus aminte cã dragostea, ca si visul, sunt stãri de gratie si deci cã n-ar strica sã evocãm din când în când in preajma lor si lucruri sugerând o atmosferã de sãrbatoare, cum ar fi un vin bun:
Some wines are a cabernet lover's dream - http://www.thedesertsun.com/apps/pbcs.dll/article?AID=/20061010/COLUMNS42/610100304/1215

a se vedea si http://www.insidebayarea.com/wine/ci_4366378 , cred ca merita. :)

Sapte declaratii de dragoste sub clar de lunã lângã Fontana di Trevi

2006-10-11T15:22:00.000+02:00

Dana Milea: The Masca Theater in Bucharest will kick off the new season on Thursday with a performance of "Cafeneaua - 6 declaratii de dragoste sub clar de luna langa Fontana di Trevi" ("The Coffee Shop - three declarations of love under the moonlight near Fontana di Trevi") written and directed by Mihai Malaimare. Additional performances of the play are scheduled for October 14, 20 and 27 – a se vedea http://www.daily-news.ro/article_detail.php?idarticle=30633 ,
dar si http://www.evz.ro/article.php?artid=275591

Scurta prezentare:Bazat pe personajele Commediei dell?arte (Pantalone, Arlechino, Brighella, Capitanul, Pantalone etc.) spectacolul ne introduce, de data aceasta, în atmosfera cârciumioarelor din Roma anilor 20-30. Tema e dragostea, fiecare dintre personaje, într-o maniera comic-romantica, încercând sa câstige inima femeii iubite.Spectacolul propune o lume vie, cu gag-uri, lazzi-uri, încurcaturi, în care se cânta, se danseaza frenetic, este un musical despre iubirea la toate vârstele, despre nebunia noptilor de vara cu luna plina, lânga cea mai frumoasa fântâna din lume: Fontana di Trevi.
http://www.port.ro/pls/th/theatre.directing?i_direct_id=9702&i_city_id=3372&i_county_id=-1&i_cntry_id=2

Pentru a mã putea tintui în inima ta

2006-10-10T00:22:00.000+02:00

Câteodatã mi se pare cã mã apropii de tine ca un prãpãd,
aducând cu mine toate cele ridicate de pe drum
în grabã, poate în exces de zel –
o esarfã rosie,
o reflexie într-un parbriz,
fluturi ametiti, ramuri, o vioarã.

Câteodatã m-as aseza pe pieptul tãu întreagã, ca o cruce,
alteori te-as acoperi cu pãrul meu, cu mângâierile mele,
te-as învãlui si te-as reînvãlui,
te-as înconjura si te-as înclesta,
te-as lãsa, te-as relua –
de inima ta cu miros de pãmânt ars nu m-as sãtura niciodatã.

Câteodatã fiinta ta îmi pare strunitã iconostas;
alteori bratele tale îmi par tatuate-mi
pe umerii de hidrozoar.
Abia atunci te-as încerca,
dar mai ales în cunostinta de cauzã –
ti-ar trebui multã rãbdare pentru a mã putea tintui în inima ta.

Fotografii cu îngeri

2006-10-10T00:04:00.000+02:00

Cicã dacã oamenii nu vãd inorogi, asta se întâmplã doar pentru cã nu cred în existenta lor.

Zilele trecute, am gãsit pe net niste fotografii cu îngeri: http://www.centerofbeing.com/angel_pictures.htm

Vis nostalgic

2006-10-09T18:38:00.000+02:00

Nostalgia verii a ramas.Frumoasa amintire fara glas.Doar chipul tau,ce vintul rau il spulbera la fiecare pas,pe plaja unde am ras de atitea ori.Am dat speranta viselor din noi dar nu am stiut,nu am crezut ca soarele se va ascunde dupa nori....Fiindca m-a vrajit o stea ce mi-a dat lumina in noaptea mea...fiindca m-a vrajit un vis..dar ziua a venit si visul s-a stins.Astept din nou iubirii mele steaua sa-i apara..dar ea s-a dus,lasindu-mi amintirea dintr-o vara...
Fiindca m-a vrajit un vis...

Despre vis, dar mai ales despre dragoste

2006-10-09T08:14:00.000+02:00

Ar trebui sã fie destul de dificil sã construiesti un blog decent pe teme ca visul si dragostea. E greu sã scrii despre vis si este si mai greu sã scrii despre dragoste, indiferent de tipul acesteia – iubire de semeni, iubire de frumos sau erotism –, pentru cã oricând risti sã spui prea mult sau, dimpotrivã, prea putin si pentru cã fiecare am putea avea nevoie sã ne întâlnim cu aceste teme într-o cheie particularã. Dificil nu înseamnã însã imposibil, odatã ce nici visul, nici dragostea nu ne cuceresc pe cãi rationale. Iar a încerca poate fi cu atât mai necesar, cu cât este mai greu.

Coincidentia oppositorum

2006-10-08T17:29:00.000+02:00

Sigur cã da,
omul este un fir –
firul de dragoste pe care reuseste sã-l urzeascã
între multiplu si singular,
între Legiune si Unicul, Intâiul, Supremul,
Fãrã-de-Seamãn.

Porneste sã iubeascã urmãrind cursul norilor,
fiind încã atât de strain de el însusi,
încât încã nu a învãtat sã-si struneacã amintirile.
Iar când începe sã se descopere pe sine,
este deja atât de îndrãgostit,
încât ar putea întelege usor
potentialul ucigãtor al gândului nestãpânit
si lipsa lui de fortã în a-si struni imaginatia.
Numai cã nimeni nu-i atrage atentia...

Poate cã omul ar trebui
sã învete dragostea mai întâi teoretic,
pe dinafara –
poate cã, înainte de a se confunta cu ea în inimã,
omul ar trebui învãtat sã descifreze iubirea
în hieroglifele legilor care tin lumea închegatã.

Iubitul meu îmi spune "dragostea mea",
iar eu refuz totusi sã mã întreb de-adevãratelea
în ce mãsura stie ce spune...
Prefer sã calc pe vârfuri si sã mã joc
în apele privirilor sale,
prefer sã-l înconjor cu coapsele
si sã mã las sã-i alunec usor
dinspre mijloc,
spre solduri.

Oamenii` ploaia

2006-10-08T13:14:00.000+02:00

Oamenii cad ? in ploaia norilor
curg,
Se topesc ? din razele soarelui
respira
Plang - din apele raurilor
canta ,
Iubesc din adancul inimii
Urla .

Pe când copacii erau oameni

2006-10-08T12:11:00.000+02:00

Se fãcea cã era atâta informatie la îndemâna tuturor,
încât oamenii nu mai gãseau nimic demn sã-si spunã.
Aflau însã tot mai multe lucruri
pe care aveau a si le reprosa reciproc.
Apoi dispãrea si dorinta de a reprosa,
iar tãcerea urca în oameni nestãvilit,
în timp ce în jurul lor crestea larma –
polilingvã, polisemanticã, polisonorã –,
ca un monstrulet simpatic la început,
apoi ca un ce inevitabil,
pe care mai întâi îl acceptau,
apoi îl suportau,
apoi poate cã nu-l mai suportau.

Cei mai superficiali reuseau sã braveze,
mimând dialoguri incerte.
In cei mai seriosi,
apoi în toate pãdurile pe care acestia vor fi avut onoarea
de a le fi cunoscut,
se fãcea liniste.
In general, oamenii ajungeau sã trãiascã
tot amânându-se de pe o zi pe alta,
semãnând tot mai mult cu niste promisiuni
în care credeau tot mai putin.

In tot acest timp,
o punte veche de lemn se legãna alãturi de noi,
tot asteptându-ne –
ca o liniste si ca un crez rãtãcit,
ca o rãsuflare pierdutã,
ca un tablou a ceva
ce parcã stiam deja,
încât nu mai avem neapãrat nevoie sã petrecem cu pasul.
Eram totusi departe de ea.
Si atât de aproape de noi însine,
încât riscam sã ne sufocãm.

100intrebari.net

2006-10-08T11:54:00.000+02:00

Un circuit natural pentru viitor.

Cartile se fac din copaci si oameni.
Oamenii se fac din carti si copaci.
Copacii se fac din carti si oameni.

Plantezi o idee, plantezi un copac.

a se vedea http://100intrebari.net/

Deasupra sensului ei

2006-10-07T00:30:00.000+02:00

Pe strãzile îmbibate de toamnã ale orasului nostru,
frunze si iluzii se descompun,
strivite sub pasii trecãtorilor grãbiti,
care privesc întotdeauna fix,
doar prin ochiurile viselor proprii...
Nici nu mai tresar –
îmi spun –
frunzele, oamenii, iluziile lor.
Timpul pare a se scurge egal cu noi toti si cu toate,
înfãsurându-ne inexorabil de-acum
în jurul unui fus orar oarecare.

Iar asta nici de mirare
nu-mi pare
a fi –
gândesc,
aducându-mi aminte de scandaloasa idee
a dublelor predestinãri.

Eu însã stiu bine:
undeva, în profunzimile orasului nostru,
se acumuleazã încet substanta unei sperante noi –
descifrez aceastã crestere în cãldura iubitului meu,
care împlineste multiple ritualuri solemne
ori de cate ori, privindu-mã în ochi,
mã înconjoarã cu bratul.
Iar precizia cu care degetele lui,
alunecând de-a lungul spatelui meu gol,
gãsesc mereu vertebra urmãtoare
îmi dovedeste deplina consecventã a firii,
asezata întru totul linistitor,
desi un pic surprinzãtor,
deasupra sensului ei.

Semnalul unui nou început

2006-10-06T08:04:00.000+02:00

Capul pe pernã dacã mi-l asez,
iatã-te alãturi de mine –
tot cãutându-te pe tine însuti,
tot strãduindu-te sã scoti la luminã
acel ceva despre care n-ai putea fi sigur ce este,
dar pentru importanta cãruia simti cã ai putea garanta.
Si, cum ceea ce cauti pare a se ascunde cu atât mai bine
cu cât scormonesti mai mult dupã el,
te tot chinui, iubirea mea.

In lumea noastrã însã,
orice în-fiintare se întâmplã ca o descoperire –
însusi jocul universal este expresia unei neobosite încercari,
încât a te petrece tot provocându-te, tot cercetându-te,
tot reclamându-te, tot asteptându-te
ar putea însemna sa vibrezi
în acord potrivit.

Asadar, hai sã nu ne multumim niciodatã
cu ce vom fi putut afla deja despre noi însine –
în ziua în care ne vom fi imaginat
cã ne-am cunoscut îndeajuns,
fluturii vor zbura din calea noastrã,
întrucât lumina din noi, chiar de-ar mai fi,
se va fi prãbusit –
si hai sã ne legãm sa continuãm sã visãm
chiar si atunci când restul lumii se va fi acceptat pe sine.

Pentru cã va exista o zi
în care vom fi rãmas singurii oameni –
vom mai alerga doar prin pãduri palide,
iar râsul nostru larg,
sters de vreme,
va mai sta presãrat încã viu
numai printre bãtãile inimilor noastre.
Dar dacã noi vom mai visa încã,
atunci eu îti voi spune "mer'ib" –
cum nu te voi mai fi alintat de milenii –,
rechemând astfel zeii cei vechi din inima lumii,
unde vor fi asteptat, tot acest timp,
semnalul unui nou început.

Niciodata rostite de-a dreptul

2006-10-05T09:56:00.000+02:00

Te-am visat vorbindu-mi despre tãrmuri
care se aratã abia în penumbra viziunilor lãuntrice.
..."Penumbrã" este doar un fel de a spune
de tainite ale firii în care se descopera
inefabila esteticã a clar-obscurului –
îmi explicai tu,
în timp ce eu asteptam sã mã destept
de vorbele tale.

In lumina palidã a reveriei fiinta se trezeste
descoperindu-se pe sine,
îmi spuneai,
în timp ce visul însusi adormea între noi,
cu picioarele încrucisate
în lotus.
...Dezlegându-se – adãugam eu,
urmãrind murmurat lumina albã a lunii
veghiind discret si înalt,
peste toate.

Inalt, abia arsesem eu însãmi,
iubindu-mã cu tine –
la locul lor, în miezuri,
pãsãri toropite mai uguiau încã –,
dar timpul reîncepuse, avid,
sã se scurgã,
trezind dorul nedefinit
ce mã tot îmbie cu departãri absolute
si salve de petale maiestuos deschizându-se,
cãtre al cãror acces
nu tocmai sensul cuvintelor tale
niciodatã rostite de-a dreptul
ar putea sã-l restrângã.